Dascăli de vocație – profesionalism, dăruirie și recunoaștere

Dascăli de vocație – profesionalism, dăruirie și recunoaștere

Evenimentul organizat chiar de Ziua Mondială a Educației demonstrează preocuparea social-democraților ieșeni de a contribui în mod semnificativ la dezvoltarea actului educațional indiferent că vorbim despre infrastructură, investiții sau recunoașterea meritelor cadrelor didactice.

”Dascăli de vocație”, ajuns la ediția a II-a, reprezintă semnalul recunoașterii și prețuirii cadrelor didactice pensionare din județul Iași, care și-au dedicat întreaga activitate profesională școlii și generațiilor de elevi, în spiritul profesionalismului, dăruirii și al valorilor autentice.

În cadrul Galei au fost premiați profesori pensionari din toate zonele profesionale: învățători, educatori, profesori de diferite discipline, profesori pentru educație specială, foști directori de școală, precum și, in memoriam, directori de vocație.

Inițiatoarea și coordonatoarea evenimentului, prof. dr. Genoveva Farcaș : „De Ziua Educaței dorim sa fim în comunitatea ieșeana vocea care aduce binemeritate recunoașteri ale valorii profesorilor dedicați elevilor și școlilor lor, care să arate că prin astfel de dascăli, de profunzime profesională, intelectuală și morală, vom putea ridica nicelul percepției cadrelor didactice la nivel comuntar, vom putea ridica statutul acestei categorii sociale și nu în ultimul rând vom avea șansa unică pentru ca noile generații de copii și tineri să aibă oportunitatea de a se dezvolta frumos, de a depăsi posibilele crize educaționale care ne pândesc în societatea de azi.

Toți dascălii premiați au făcut profesia din pasiune și dedicație pentru elevii lor, au fost oameni cu har în transmiterea stiinței, și-au văzut această muncă de educare a copiilor și tinerilor ca o misiune extraordinară.

Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași a subliniat importanța actului educațional, mai ales în mediul rural, acolo unde nu toți copiii au șansa de a dobândi accesul la cunoaștere : Am toată prețuirea pentru cadrele didactice, profesori și învățători, care și-au dedicat mare parte din timp pentru formarea tinerelor generații de elevi. Le mulțumesc pentru tot ceea ce au făcut. Atât în mediul urban, cât mai ales în mediul rural, copiii trebuie să primească șanse egale la educație. Noi, social-democrații, vom rămâne permanent alături de cei care, prin priceperea și preocuparea lor contribuie la dezvoltarea unei societăți moderne și cultivate.

Prezent la eveniment, Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” (UTI) din Iași a punctat rolul esențial al învățământului preuniversitar în pregătirea și familiarizarea tinerilor cu noțiunile de bază din domenii generale de învățământ: „Universitățile sunt pregătite să primească și să pregătească specialiști pe diverse domenii de activitate însă este determinant ca tinerii studenți să aibă deja un bagaj de cunoștințe aprofundat și consolidat. Învățământul preuniversitar, cu toate etapele sale, reprezintă baza educației, iar formatorii elevilor sunt de apreciat pentru răbdarea, dăruirea și calmul de careu dau dovadă pe parcursul celor 12 ani de învățăre.”

𝐃𝐀𝐒𝐂𝐀̆𝐋𝐈 𝐃𝐄 𝐕𝐎𝐂𝐀𝐓̦𝐈𝐄:

1. MARIA ALEXA – Școala Gimnazială Tătăruși

2. CARMEN APOPI – Școala Gimnazială „Cezar Petrescu” Hodora

3. MARILENA BIȘOG – Școala Gimnazială ”Otilia Cazimir” Iași

4. GEORGEL BOTEZATU – Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti” Răducăneni

5. ELENA CRÂȘMARU- Școala Gimnazială Moțca

6. NECULAI DIACONU- Şcoala Gimnazială Cozmești

7. ELVIRA DIMA – Scoala Gimnazială „Alecu Russo” Iași

8. LENUȚA ENOIU – Liceul Teoretic „Bogdan Vodă” Hălăucești

9. ILIE GOROVEI – Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași

10. LENUȚA MANOLEA – Școala Gimnazială Sirețel

11. PARASCHIVA MELINTE- Scoala Gimnaziala „Iacob Negruzzi”Trifesti

12. LUMINIȚA MOLODOVANU – Liceul Teoretic ,,Comandor Alexandru Cătuneanu” Lunca Cetățuii

13. MARIA ONEAGA – Grădinița cu Program Prelungit Nr.20 Iași

14. ADINA PĂDURARIU- Liceul Special „Moldova” Târgu Frumos

15. LUCIAN POSTOLACHE – Liceul Special „Moldova” Târgu Frumos

16. ANA MARIOARA SPIRIDON – Liceul Tehnologic Economic “Nicolae Iorga” Pașcani

17. GHEORGHE SPIRIDON – Liceul Tehnologic Economic “Nicolae Iorga” Pașcani

18. OLGA ȘERBAN – Școala Gimnazială Scobinți

𝐈𝐍 𝐌𝐄𝐌𝐎𝐑𝐈𝐀𝐌

19. SORIN GABRIEL DĂNILĂ – Şcoala Gimnazială Specială “Constantin Păunescu” Iași

20. ADRIAN RUSU- Școala Gimnazială ,,Constantin Teodorescu” Războieni

Distribuie articolul:

Publică comentariul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.